FB Pixelz

Raliul Iaşului, unul cu miză pentru NRA!

Revine macadamul în Campionatul Naţional de Raliuri, după două etape de asfalt. Ultima, cea de la Sibiu, când, atât Simone Tempestini, cât şi Bogdan Marişca, au abandonat, este una care trebuie dată uitării cât mai rapid de piloţii Napoca Rally Academy. La Iaşi s-au înscris 69 de echipaje, iar surpriza o reprezintă revenirea în maşina de curse a lui Marco Tempestini. “Ne aşteptăm la un raliu bun pentru toate echipajele noastre. De-a lungul timpului, Raliul Iaşului a fost generos în rezultate cu piloţii NRA şi avem speranţa că va fi aşa şi acum. Fiindcă şi mie, ca pilot, îmi place foarte mult acest raliu, în loc să susţin echipa din spatele <<butoanelor>>, voi fi în maşină, la clasa 11. Abia aştept să ne distrăm pe probe!”, a spus Marco Tempestini, team-managerul NRA. 

          Chiar dacă prima parte a sezonului nu a decurs aşa cum şi-ar fi dorit, Bogdan Marişca crede într-o evoluţie bună la Iaşi şi un rezultat pe măsură. “Mergem la Iaşi pentru plăcerea de a concura. Prin evoluţia noastră vrem să contribuim la punctajul echipei şi să oferim un spectacol pe cinste celor care ne vor urmări pe probe”, a menţionat Bogdan Marişca.

          Abandonul de la Sibiu l-a coborât pe Simone Tempestini două poziţii în clasamentul general al piloţilor, din fotoliul de lider până pe poziţia a treia a podiumului. „Raliul Iaşului este raliul pe care îl apreciez cel mai mult din campionat după Raliul Clujului. Revenim pe macadam, asta mă bucură foarte mult şi abia aştept să pilotez maşina pe această suprafaţă. Obiectivul nostru este acela de a recupera o parte din punctele pe care le-am pierdut la Sibiu şi vom încerca să facem asta în cel mai rapid şi mai eficient mod posibil”, a declarat Simone Tempestini.

          Pentru Norbert Maior, Raliul Iaşului are o însemnătate aparte. Cu o victorie, tânărul pilot NRA poate deveni matematic campion la juniori şi la clasa RC5. „Plecăm la Iaşi cu un singur gând, acela de a reuşi o nouă victorie la clasa noastră. Mă bucur că revenim pe suprafaţa mea preferată şi abia aştept să ajungem pe probe. Trebuie să fim foarte concentraţi pentru a obţine victoria care să ne asigure titlul de campioni”, a punctat Norbert Maior.

          Raliul Iaşului 2019 se desfăşoară vineri şi sâmbătă, pe macadam, conţine 10 probe speciale cu un total de 132,15 km.

          Partenerii Napoca Rally Academy sunt Banca Transilvania, OMV MaxxMotion, De Longhi, Leaseplan, P1, Visit Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Europa FM.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Lasă un răspuns