FB Pixelz

NRA merge cu toate echipajele la Raliul Maramureșului

Bogdan Marișca pleacă din poziția de lider în CNRB și pe asfalt. Simone Tempestini și Norbert Maior revin după absența de la Harghita. Echipa Napoca Raly Academy va participa în perioada 29-30 mai la Raliul Maramureșului, un raliu care revine în Campionatul Național de Raliuri Betano pe asfalt.

Componența echipei NRA la Raliul Maramureșului: Simone Tempestini cu Sergiu Itu pe Skoda Fabia R5, Bogdan Marișca cu Sebastian Itu pe Ford Fiesta R5, Norbert Maior și Francesca Maior cu Citroen DS3, Victor Supuran cu Vlad Cosma pe Dacia Sandero, Ciprian Lupu, singurul pilot român în scaun cu rotile cu Andrei Pintilii pe Citroen C2 la clasa 12 și Ioan Mihuț cu Cosmin Diacu cu Subaru la clasa 11.  

Simone Tempestini: “Este a doua participare a mea în acest an în CNRB, fiind un an în care am început mai lent, dar sper să reușesc să fac cât mai multe raliuri până la finalul campionatului. Merg în Maramureș cu gândul de a face o cursă bună si de a mă simți bine pe probe. Este un sport în care pasiunea noastră este completată de pasiunea suporterilor noștri și vrem să avem cât mai multe rezultate bune pentru ei și pentru motor sportul românesc, indiferent de piedici.”

Bogdan Marișca: „Am amintiri frumoase de la Raliul Maramureșului și ale lui probe speciale, unde am câștigat de două ori, dar am în memorie și câteva amintiri mai “costisitoare”. Una peste alta, anul acesta este, așa cum am mai spus, un campionat atipic, care pe lângă că este nefiresc de lung, este gestionat cel puțin ciudat de către FRAS, care chiar daca este bine intenționată, prin faptul că încalcă ea însăși regulamentele federale lasă loc la interpretări. Din păcate, Federația pune presiune suplimentară atât pe sportivi, cât și pe organizatori, și asta nu are cum să ne bucure, ba dimpotrivă! În acest context, noi vom încerca să ne adaptăm cum putem mai bine și vom lupta și la Baia Mare pentru un rezultat cât mi bun. Avem speranța că vom avea cu toții o cursă reușită, că vom fi inspirați la alegerea cauciucurilor – ceea ce pe Gutâi este o provocare suplimentară – si că vom ajunge cu bine la final. Baftă tuturor, inclusiv noii echipe de organizare! ” 

Marco Tempestini: “Mergem cu drag la Baia Mare, raliul care pentru mine are o semnificație specială, fiind primul pe care l-am câștigat în România. Sperăm ca totul să fie la înălțimea standardelor la care se referă conducerea Federației noastre, când încearcă să justifice încălcările repetate și flagrante ale regulamentelor în vigoare. Credem că organizatorul de acolo, XPO Racing, unul care a arătat o disponibilitate admirabilă pentru organizarea acestui raliu, este pus pe nedrept sub o presiune mare din cauza acestor “scurtături” de la regulament. Sperăm ca echipa noastră, completă de această dată, să aibă rezultate bune. Ne vedem pe probe!”

Norbert Maior: „Ca de fiecare dată, suntem entuziasmați să fim din nou în mașina de curse. Ne așteaptă un raliu în totalitate nou pentru noi, având în vedere că la ultima ediție a Raliului de la Baia Mare aveam 8 ani și veneam în calitate de spectator. Sperăm să obținem din nou o victorie la 2 roți motrice și un loc cât mai in față în clasamentul general.”

Victor Supuran: “Pentru etapa de la Maramureș obiectivele sunt aceleași, și anume să adun experiență și să parcurg cât mai mulți kilometri. Dat fiind faptul că în dreapta mea va fi Vlad Cosma, care a fost de la bun început alături de mine, îmi propun o clasare cât mai sus în cadrul Cupei Dacia. De asemenea, voi încerca să „fur cât mai multă meserie” de la el.”

Ciprian Lupu: “Fiind un raliu introdus recent în calendar și neavând în plan participarea, am făcut eforturi financiare foarte mari pentru a putea fi la start. De asemenea, după problemele tehnice de la Harghita am revizuit complet masina și sper să funcționeze perfect. Cu siguranță vom mări ritmul și vom încerca un rezultat cât mai bun în clasamentul debutanților.”

Ioan Mihuț: “Pe principiul ce a fost a fost și mergem mai departe, voi lua startul la Raliul Maramuresului cu intenția de a mă simți bine și cu dorința de a obține un rezultat cât mai bun la finalul probelor. Il voi avea în dreapta pe Cozo (Cosmin Diacu), deci nu are cum sa iasă rău.”

Partenerii echipei NRA în 2021 sunt  Banca Transilvania, OMV, De Longhi, Joie Baby România, Castrol România și foodpanda.

Raliul Maramureșului se desfășoară sâmbătă și duminică (29-30 mai) pe asfalt, pe o distanță de 588,25 kilometri, dintre care 142,4  kilometri pe 12 probe speciale. 

Credite foto Attila Szabo, Mihai Stetcu, Flavius Croitoriu 

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Faci un comentariu sau dai un răspuns?