FB Pixelz

NRA e pregătită pentru macadamul arădean!

Câştigătoare la Piteşti, echipa clujeană Napoca Rally Academy va lua startul în cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, Raliul Aradului, cu aceleaşi cinci echipaje: Simone Tempestini / Sergiu Itu (Hyundai I20 R5), Bogdan Marişca / Sebastian Itu (Ford Fiesta R5), Mihnea Mureşan / Marc Banca (Peugeot 208 R2), Norbert Maior / Francesca Maior (Peugeot 106) şi Andrei Mitre / Robert Maior (Dacia Sandero). „Am trecut testele pentru Raliul Aradului. Ne place macadamul, suntem pregătiţi să repetăm evoluţia de la Piteşti şi, dacă se poate, să o îmbunătăţim. Sperăm să avem fani pe probe şi vremea să ţină cu noi”, a declarat Marco Tempestini, team manager NRA.

Raliul Aradului, ajuns la cea de-a 11-a ediţie, se desfăşoară vineri şi sâmbătă. Suprafaţa de concurs reprezintă 98,07% macadam şi 1,93% asfalt. Lungimea totală a raliului este de 498,29 km, vor fi 9 probe speciale cu o lungime de 134,57 km şi o Super Specială.  

Partenerii Napoca Rally Academy sunt Banca Transilvania, OMV MaxxMotion, De Longhi, Leaseplan, P1, Visit Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Europa FM.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Lasă un răspuns