Dupa ce, la jumatatea zilei s-a declarat abandonat, echipajul Napoca Rally Academy, Tempesta/Dorin Pulpea, a terminat in cele din urma toate cele patru probe speciale de astazi, mentinandu-se in primii 30 in clasamentul general al Raliului Monte Carlo.
Totul a decurs normal pentru echipajul clujean in primele doua speciale. Clasat pe locul 25 la finalul primei zile, Tempesta a continuat sa alerge in ritmul lui si a castigat o pozitie in prima proba de astazi (PS5 St Jean en Royans – Font d’Úrle). A reusit o performanta ceva mai slaba in cea de-a doua (PS6 Cimetiere de Vassieuux – Col de Gaudissart), dar, la jumatatea zilei, se afla pe pozitia a 26-a a clasamentului general al raliului. Apoi a survenit dezastrul: pe drumul de legatura dintre specialele 6 si 7, temperatura apei din motorul Peugeot-ului S 2000 a inceput sa creasca vertiginos pana cand s-a aprins becul rosu din bord si echipajul Napoca Rally Academy a trebuit sa traga pe dreapta si s-a declarat invins. Mecanicii de la Transilvania MotorSport au reusit insa minunea: au diagnosticat defectiunea prin telefon si i-au ajutat, tot telefonic bieninteles, pe cei doi sa gaseasca o solutie pentru a continua raliul, cu pretul unei intarzieri de 10 minute in urmatorul control orar. A urmat o cursa de revenire pe a doua trecere pe cele doua probe si, in ciuda ninsorii care a dat peste cap clasamanetul la varf si care i-a facut si pe cei doi clujeni sa se rasuceasca de doua ori pe drum, Tempesta si Dorin au incheiat ziua pe locul 23. Penalizarea pentru intarzierea in CO ii va arunca insa ceva mai in spate in clasament, dar vor ramane cu siguranta in primii 30.
“De la moarte la revenire! Am abandonat apoi am reusit sa continuam, cu pretul unei penalizari. Pe etapa dintre PS 6 si PS 7 a crescut temperatura apei, s-a aprins becul rosu si am tras pe dreapta, abandonati. Dupa aceea m-au sunat mecanicii si mi-au spus ce cred ei ca ar putea fi, am verificat, aveau dreptate, apoi, tot cu ajutorul lor prin telefon, am reusit sa rezolvam problema si sa pornim din nou in cursa. Din pacate, am intarziat 10 minute in CO, asa ca am primit o penalizare consistenta. Pe deasupra, ultimele doua probe au fost pline de zapada si de gheata, dar timpii nostri au fost ok, chiar daca pe PS 8, la coborare, ne-am rasucit de doua ori pentru ca nu aveam pneuri cu cuie decat pe fata. Am mai pierdut un minut si acolo, dar sunt piloti care au poerdut mult mai mult. Sunt foarte bucuros ca putem continua, ca mergem inainte”, a declarat Tempesta. Pilotul Napoca Rally Academy si-a indeplinit astfel obiectivul anuntat: se va numara printre cei care vor lua startul in ultima zi si, daca in speciala de maine dimineata (PS 9 Montauban sur l’Óuveze) nu se intampla nimic, Tempesta si Pulpea vor parcurge si celebra Col de Turini ( PS 10,12 Moulinet – La Boullene – Vesouvie). Mai mult, in acest ritm, echipajul clujean are toate sansele sa termine competitia in primii 30, o tinta marturisit dorita la prima participare in Rallye d’Áutomobile Monte Carlo. Maine sunt programate 5 probe speciale, insumand 114,33 kilometri, ultimele patru fiind parcurse la lumina farurilor. Acestea din urma vor fi transmise in direct de Eurosport, dupa urmatorul program (ora Romaniei):
Va vom tine la curent cu evolutia echipajului Napoca Rally Academy, Tempesta/Dorin Pulpea in ultima zi a Raliului Monte Carlo. |
|||||||||||||||
Scris de Andi Hutanu – ofiter de presa Napoca Rally Academy | |||||||||||||||
20 Ianuarie 2011 |