FB Pixelz

Simone Tempestini a urcat pe poziția a treia, după ziua a doua din Raliul Marii Britanii

După 9 probe speciale extrem de dificile, Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au urcat până pe poziția a treia 3 în Junior WRC. Echipajul Napoca Rally Academy se află acum la 46 kilometri de podium.

Ziua a doua din Raliul Marii Britanii a fost una clasică pentru competiția care se desfășoară în pădurile din nordul Țării Galilor. Și pentru Simone Tempestini aderența a fost principala problemă. „Suprafața de rulare este foarte înșelătoare. Sunt unele porțiuni cu aderență bună, după care urmează unele cu mult noroi și poți să cazi în capcană. Situația este complet alta față de recunoașteri și a trebuit să fim foarte atenți să nu facem vreo greșeală”, a spus Simone Tempestini.

Pe specialele de dimineață, Simone Tempestini a avut probleme cu tracțiunea, dar în parcul de service de la jumătatea zilei echipa tehnică a schimbat cutia cu diferențiale. „A fost o decizie bună pentru că ceva nu lucra corect. Asta s-a văzut în timpii noștri și cred că acum putem crește ritmul”, a spus Simone Tempestini, în parcul de service.

Juniorul Napoca Rally Academy a terminat ziua a doua în forță și pe ultimele patru probe a reușit să câștige o poziție în clasamentul general din Junior WRC. „Suntem pe trei acum, dar până la final se mai poate întâmpla orice. Condițiile sunt foarte dificile și nu am avut deloc o zi ușoară. Trebuie să fim foarte atenți pe ultimele probe pentru că orice greșeală ne poate costa această clasare pe podium”, a concluzionat ziua Simone Tempestini.

Duminică, în ultima zi a Raliului Marii Britanii, sunt programate 6 probe speciale cu o lungime totală de 46 kilometri fără niciun parc de service.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest