FB Pixelz

Cum s-a vazut Tess Rally…

Asadar, vremea ne-a surprins din nou la Brasov....dar nu vremea ci dorinta de victorie, prin alegerea riscanta a cauciucurilor a facut diferenta.

’Vremea ne-a jucat feste’. ’Loteria pneurilor s-a dovedit decisiva’. ’Iarna ne-a luat prin surprindere’. Sunt doar o mica parte din cliseele pe care le auzim in fiecare an dupa Raliul Brasovului, mai nou Tess Rally. Aceste ipostaze sunt greu de digerat, mai ales de catre fanii inraiti ai raliurilor din Romania, si datorita faptului ca se repeta an de an. Nu iti mai ramane decat sa-ti pui intrebarea: Din nou? Se pare ca da!….dar e putin mai complicat decat atat. Pai sa vedem de ce…

Saptamana premergatoare startului a fost una deosebit de frumoasa, poate chiar prima saptamana adevarata de primavara, cu soare bland si temperaturi care au oscilat in jurul valorii de 18-20 de grade Celsius. Inclusiv ziua de joi, cea rezervata shakedownului, a fost relativ asemanatoare, doar o ploaie marunta facandu-si aparitia undeva spre finalul sesiunii de la Rasnov. A venit si ziua de vineri, cea in care au fost programate primele doua probe speciale ale raliului, iar telefoanele catre echipele de asistenta tehnica aflate in parcul de service din Brasov s-au inrosit:

Ninge! S-a depus! Nu mai ninge! A inceput iarasi! Cam asa sunau convorbirile telefonice purtate intre iscoadele de pe PS Poiana cu pilotii din parcul de service, aflati in eterna dilema: Ce pneuri sa aleg oare? Fireste, varianta „safe” a fost reprezentata de pneurile de iarna de tip Monte-Carlo, pe 18 inch, fara cuie. In raliuri, la fel ca in orice sport, daca nu risti nu castigi. Nu poti astepta la infinit greseala adversarului! Asta daca iti doresti cu adevarat victoria mai mult decat el! (Stiti voi, cliseul favorit din sportul rege, daca tot am inceput cu citatele… J)

Chiar daca a avut o configuratie clasica, Raliul Brasovului isi pastreaza farmecul sau aparte, conferit in mare parte de vremea care se schimba foarte repede si care, anul acesta, a decis in mare parte invingatorul. Poiana in coborare este considerata de unii piloti romani una dintre cele mai rapide si in acelasi timp, tehnice probe de asfalt din tara, datorita virajelor lungi. Totusi, proba regina ramane Babarunca- Cheia, proba despre care Francois Delecour spunea ca in cei 30 de ani de raliuri nu a vazut niciodata o proba atat de rapida dar virajata, lata dar murdara si alunecoasa, in acelasi timp, iar copilotul sau, Dominique Savignoni, l-a completat, spunand ca demult nu a mai strans atat de mult din fund ca pe Babarunca J

 

Marco Tempestini si Bogdan Marisca si-au dorit victoria! La fel ca ceilalti patru piloti inscrisi la clasa 2, noua regina a raliurilor din Romania. Si Dan Girtofan a riscat. Celor trei nu le-a iesit de data aceasta, insa nu doar pneurile de ploaie montate pe bolizii lor au fost de vina. De vina a fost zapada asternuta pe ultimii kilometri ai primei probe speciale.

Porcisteanu a avut noroc, fiind primul la start. Nu acesta a fost norocul sau, ca doar pozitia si-a castigat-o prin titlul de campion national obtinut in 2011.  A parcurs speciala pe un asfalt umed. La doar doua minute in spatele sau, cand Bogdan Marisca a luat startul, zapada a inceput sa se aseze. Concret, cu un kilometru inainte de finish, Porcisteanu (penuri de zapada) avea un avans de 5 secunde in fata lui Marisca ( pneuri de ploaie ), iar la final, ecartul s-a marit la 12 secunde. Pe masura ce echipajele lua startul, zapada se depunea pe virajele din apropierea Poienii Brasov.

Pentru a intelege si mai bine acest lucru, sa aruncam o privire peste rezultatele complete ale acestei speciale. Marco Tempestini, care a luat startul pe pneuri de ploaie, la patru minute in urma lui Porcisteanu, a terminat proba la  48,9 secunde in urma lui Valino, iar Gergo Szabo, care a plecat din parcul de service pe pneuri de iarna de tip Monte Carlo, a incheiat speciala la aproape un minut fata de invingator. Asadar, pneuri de ploaie ar fi fost alegerea potrivita pentru Porcisteanu, iar cele de iarna pentru ceilalti care au luat startul in urma lui.

Chiar si asa, cei care au ales pneurile de iarna, nu puteau face minuni. Stratul de zapada nu era unul extrem de consistent si batatorit si probabil nici pneurile pe 15 inch cu tinte de tip Suedia nu ar fi fost mai potrivite. Ninsoarea s-a oprit undeva pe la jumatatea listei de start, iar trasele au inceput sa se curete, astfel incat pilotii care au luat startul spre final au putut vedea pe unde se poate merge. Astfel si-au trecut numele in top 10 al probei, echipaje care au evoluat pe automobile Logan, pe o proba la deal!

In mare, pe aceasta speciala s-a decis raliul, ecarturile fiind consistente si aproape imposibil de surmontat in lipsa unor surprize din partea vremii. Cum previziunile meteo nu mai erau la fel de neprietenoase pentru ziua de sambata, desi vineri seara mai fulguia in Brasov, atacul era singura optiune pentru cei care isi doreau sa schimbe ierarhia raliului.

Porcisteanu a dat dovada de multa maturitate si a reusit sa-si conserve avantajul castigat cu o zi inainte. Mai mult, el a mai obtinut inca doua victorii de proba speciala, pe PS 3 si 5, Paraul Rece, respectiv Babarunca, cea mai lunga proba a raliului. Bogdan Marisca a fost silit la abandon datorita unui furtun de ulei. Masina sa a luat foc la aproape doi kilometri dupa startul pe PS2, insa Bogdan impreuna cu Sebastian Itu au reusit sa stinga la timp incendiul.

Marco Tempestini din nou a riscat pe PS4 Rasnov, montand, dupa indicatiile iscoadelor aflate pe proba, doua pneuri de zapada cu cuie pe partea stanga a Subarului Impreza R4. Aceasta alegere am vazut-o anul acesta la etapa de WRC de la Monte Carlo, si are menirea sa asigure o trecerea mai rapida si mai sigura pe portiunile de asfalt acoperite de gheata, ca cele pe care se asteptau sa le intalneasca echipajele pe PS4. Probabil gheata s-a topit si din nou aceasta alegere inedita nu a fost cea mai potrivita. Spitzmuller a semnat scratchul si l-a detronat pe Tempestini de pe pozitia secunda a podiumului intermediar.

Podiumul final al Raliului Brasovului, Porcisteanu-Spitzmuller-Tempestini, a avut aceasi configuratie ca cel intermediar inainte de startul pe PS5 Babarunca, atunci cand mai erau de parcurs aproape jumatate din kilometri de proba speciala.

Aflat la prima aparitie la bordul noului sau bolid Skoda Fabia S2000, Dan Girtofan a avut o rabufnire de orgoliu, si, dupa ce s-a adaptat cat de cat cu masina, s-a impus in ultimele trei probe speciale ale raliului, Cheia, Paraul Rece 2 si Poiana la vale. In ciuda acestei evolutii imbucuratoare, la capatul careia si-a trecut in cont acelasi numar de scratchuri ca si invingatorul raliului, brasoveanul s-a clasat doar pe locul al patrulea, handicapul suferit in prima zi dovedindu-se imposibil de recuperat. Probabil, daca va fi ferit de probleme tehnice, si va castiga incredere in masinia, Giri va intra in lupta pentru titlul de campion national, alaturi de ceilalti piloti ai clasei 2 care evolueaza pe automobile R4.

Asadar, vremea ne-a surprins din nou la Brasov….dar nu vremea ci dorinta de victorie, prin alegerea riscanta a cauciucurilor a facut diferenta. Dupa cum ne arata istoria, in general, daca mergi impotriva curentului si obtii rezultate, esti un vizionar, daca nu, esti doar un inadaptat… Dar stim cu totii proverbul cu cei cincizeci de ani de vultur versus o suta de ani de corb. Clasamentul general ar fi putut arata foarte diferit daca vantul batea cu 5km/h mai tare, sau daca startul se dadea cu 10 minute mai repede….asta fara sa ii diminuam in vreun fel meritele lui Vali care a dovedit din nou ca este un campion meritoriu.

Cam asta am invatat la Raliul Brasovului 2012! Si acum sa trecem la lucruri mai ’tehniciste’!

Abandonul lui Delecour de pe prima speciala ne-a adus in prim-plan regulamentul Super Rally, in versiunea lui romaneasca. Acesta spune ca „5.3.7. Echipajele care reiau startul in sistem Super Rally, nu vor figura în clasamentul final al raliului respectiv. Totusi, pentru fiecare ZI, se acordă 8 puncte bonus, 5, 3, echipajelor participante conform regulii Super Rally clasate pe locurile I, respectiv II şi III, în clasamentul general (FIA) al zilei respective, exclus grupe, clase, echipe. Aceste puncte bonus se vor adăuga echipajelor respective numai în clasamentul general (FIA) la final de Campionat.”. Asadar, fostul vicecampion mondial pleaca de la Brasov cu 3 puncte, pe care le vom „vedea” doar la finalul campionatului, pentru ca, in clasamentul zilei a doua, Delecour s-a clasat pe locul al treilea la general, pilotand un Renault Megane cu doua roti motrice. Pe locul intai in acest clasament s-a aflat Spitzmuller iar pe doi Vali Porcisteanu.

Bila alba pentru etapa de la Brasov ii revine echipajului Napoca Rally Academy, Danny Ungur si Toni Avram pentru ca si-au adus aminte ca exista si spectatori pe probe, care asteapta ore bune in frig, ploaie, si ninsoare, cele cateva secunde de spectacol!

Toni si Danny au avut un weekend perfect! Au revenit la bordul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, o mai veche dragoste a lui Danny si au avut de departe cele mai spectaculoase abordari ale virajelor in zonele unde era adunat publicul. Mai mult, Danny s-a clasat constant in top 5-ul timpilor inregistrati pe probe de catre toti pilotii si a castigat detasat clasa 11 unde evolueaza.

Dupa cum a inceput, si cu litera R parand cea mai la moda litera, sezonul 2012 se anunta a fi cel mai disputat din ultimii doi ani. Urmeaza Timis Rally, in perioada 27-28 aprilie, si cel putin doi piloti, Marisca si Szabo, au nevoie de rezultate foarte bune, pentru a uita mai repede abandonurile din prima etapa…ne vedem acolo!

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest